O regula veche a casei era:  „nici o masa fara carne”, iar de sarbatori : „nici o masa fara bucate alese” sau mai bine zis , „nici o masa fara produse traditionale”. Asa ca am zis sa nu parasim traditia casei si ne-am apucat de treaba. Am inceput cu pregatirea suncai si urmeaza carnatii, lebelul, toba si alte bunatati traditionale.

Ingrediente:

  • 3 kg sunca cu carnita
  • 3 litri de slatina naturala sau saramura din sare ( la 3 litri de apa se pune 1 kg de sare de muraturi)
  • doua brate de lemne de fag sau brad (ori mixt)
  • 1 plic de boia de ardei dulce
  • mixt de condimente (piper, ardei uscat)
  •  5-6 catei usturoi

Mod de preparare:

Se spala slanina, se pune in slatina sau in saramura doua – trei zile, apoi se scoate si se pune la fum la fel 2-3 zile . Noi am pregatit-o pe hornul de la soba  de la foisorul de vara unde avem si gratarul.  Am facut focul cu 3-4 lemne in fiecare  dimineata si seara timp de 3 zile si am acoperit hornul pentru a nu iesi fumul.

Apoi am taiat sunca bucati si am pus-o la fiert in jur de 20-30 min, intre timp am pregatit un sos de usturoi cu cateva linguri de apa peste care am adaugat condimentele . Am scos sunca din oala si am uns-o cu o pensula cu sosul pregatit in timp ce a fiert. Am asezat-o frumos pe o tava cu hartie de copt si am dat-o la cuptor pentru aproximativ 10-12 min cat sa se usuce apa si sa se lipeasca bine sosul. Va garantez ca a iesit extrem de delicioasa. Era sa uit, noi nu am aruncat apa in care am fiert sunca. Am facut o bunatate de ciorba traditinala cu fasole  in care am pus si cateva bucatele mici de sunca.  Sa nu spuneti la nimeni. 🙂

Va dorim spor la gatit si clipe minunate alaturi de cei dragi voua!

Pentru mai multe retete urmareste-ne pe toate calalele de comunicare din online.